Bacu' si admiterea la medicina!

Singura zi in care imi vine si mie ideea sa ma uit putin pe site-ul umf-ului ca sa vad cand e admiterea de anul acesta si ghiciti ce, e ASTAZI! Sau poate a fost deja pentru multi dintre voi deoarece in Romania acum e ora 11 noaptea. Sa fie acesta un semn? Ne sincronizam chiar si la oceane distanta ^^

Cu aceasta ocazia am vrut neaparat sa va scriu cateva randuri. Stiu sigur ca multi dintre voi ati sustinut examenul la Iasi deoarece mi-ati scris pe Instagram despre asta si daca nu am reusit sa va spun mult succes inainte, va spun acum si va trimit toate urarile de aici. Sunt mandra de voi pentru simplul fapt ca ati incercat si ca ati muncit mult ca sa ajungeti aici. Admiterea a fost pentru mine unul dintre cele mai grele momente din viata mea insa care mi-a adus si satisfactie pe masura.

Imi amintesc si acum acea vara chiar daca au trecut 4 ani. Wow...4 ani. Cateodata nu imi vine sa cred ca sunt studenta in anul 5, inca am emotii la fiecare inceput de an si simt ca inca nu stiu nimic. Da, e ciudat. Cand le spun oamenilor ca in 2 ani termin se uita la mine cumva altfel, cu mai mult respect, insa aici intervin si le spun ca in ciuda faptului ca voi avea o diploma, nu sunt practic qualified de nimic. Pana nu trec prin rezidentiat nu am ce face cu diploma din facultate. E foarte interesant cum in aceasta facultate te simti in stare de orice si de nimic in acelasi timp. Merg cateodata la cursuri si ma umplu de ambitie si motivatie doar ca sa cad in neant cand incep sa citesc acasa din manuale. E foarte dificil sa studiezi singur si sa incerci sa intelegi (fara ca sa adormi) asa ca am cel mai mare respect pentru oamenii care o iau pe acest drum. Tot respectul pentru VOI!

Dar am inceput sa va spun despre cum a fost admiterea pentru mine :) Vara din 2013 a fost una dintre verile cheie care imi vor ramane intiparite vesnic in memorie. Am trait si am simtit cea mai mare satisfactie din viata mea care nu cred ca va fi egalata de nimic in viitorul apropiat. Poate (un mare Poate) in momentul in care voi termina rezidentiatul voi mai trai o asemenea stare de spirit. Nici nu va puteti imagina emotiile prin care am trecut in decurs de 5 saptamani. Incepusem sa invat pentru admitere inca din septembrie si chiar daca asta inseamna mai bine de 9 luni, aveam inca impresia ca nu stiam nimic. Invatam mecanic, incercam sa invat in fiecare zi cate ceva si in ultima luna chiar imi petreceam 10-12 ore numai cu manualele si cartea de grile in fata. Stim noi ca porcul nu se ingrasa in ajun insa in studentie sta altfel treaba.

<-(inundatie in prima zi de Bac)

Am invatat in acele saptamani dinainte de examen cum nu mai invatasem pana atunci. Emotiile erau la limita. Depresie, extaz, mandrie, curiozitate, incordare, disperare, mai ales disperare. Trebuie sa intelegeti, venind de la profil uman eram descurajata din toate partile. Colegii mei ma priveau cu scepticism, profesorii ma incurajau dar mai mult ma intrebau care e cea de-a doua optiune, iar mama, mama e fost piatra mea, stalpul meu. Cand nu mai puteam invata, mereu imi spunea sa las cartea si sa ma relaxez ca totul va fi bine. Si asa a si fost, mamele noastre stiu ce stiu. Dar poate e si pentru ca am stiut dintotdeauna sa ma descurc singura si sa fiu independenta, iar mama avea si are in continuare incredere ca pot face tot ce imi doresc. Pana la urma de la ea am luat ambitia si puterea de munca.

Bacalaureatul a venit si a trecut de parca nici nu ar fi existat. Nu l-am simtit, va jur! Trebuie sa stau acum sa ma gandesc mult ca sa imi amintesc despre fiecare examen in parte, s-au adunat cumva toate in capul meu. Stiu ca am dat Cambridge-ul inainte ca sa scap de examenul de engleza, nu pentru ca ar fi fost greu ci pentru ca aveam impresia ca ma va ajuta in facultate. (Nu, nu m-a ajutat cu nimic). Oralul la romana...n-am cuvinte, foarte simplu. La istorie am tras mai mult pentru ca la partea aceea cu eseul exista mereu chichite de care se leaga profesorii din comisie, asa ca am incercat sa stiu tot si putin in plus ca sa compensez daca cumva fac vreo greseala. La romana a fost bine, zic bine pentru ca e singurul examen la care nu am luat 10, ci 9.80, am facut o greseala de care nu am fost constienta pana nu am iesit. Nu regret nimic acum, atunci insa am fost devastata. Si cu toate ca majoritatea colegilor mei au ales sa dea examenul la geografie (disciplina la alegere) eu m-am simtit mai speciala si am dat la logica. Mi s-a parut o optiune mai putin riscanta, si ma bucur ca am ales asta, cu toate ca si geografia a fost frumoasa. Acum ca sunt in state imi dau seama ca educatia de la noi e mult superioara si ma bucur enorm ca m-au pisat toti profii mei sa invat. Iti dai seama mai tarziu ca toate cunstintele tale din liceu, surpriza, chiar iti sunt de folos.

Pe scurt, Bac-ul l-am luat cu 9.93 (ahh, romana...). Eram putin dezamagita insa mi-a trecut repede cand am aflat ca urmeaza sa fiu sefa de promotie. Aveam eu banuielile mele insa nu eram sigura, mai aveam destui colegi care invatau bine si luau note mari. Vestea a venit totusi ca un mini soc. Cu cateva zile inainte de absolvire, doamna noastra diriginta, in timpul orei de romana, imi spune "Ah, si Ana, va trebui sa pregatesti un discurs, stii tu, sa spui pe scena un mesaj colegilor si profesorilor pentru ca esti sefa de promotie". Ca si cum ai spune "Buna ziua", cam asa a sunat, insa au fost cele mai dulci cuvinte. Situatia face ca in acea saptamana sa am la mine acasa o fata din Lituania, care venise printr-un proiect Comenius, asa ca timpul meu era foarte limitat. In acea zi, dupa ce am plimbat-o putin pe Anastasia prin oras, am venit acasa, obosita, si am stat pana la 4 dimineata scriind discursul meu de absolvire. Iar daca as fi acasa si as avea acces la vechiul meu laptop, sunt sigura ca l-as gasi si vi l-as arata si voua :)

Urmatoarele saptamani mi le-am petrecut studiind pentru admitere. Nu numai ca aveam capul plin de biologie insa eram si beata de iubire. M-a indragostisem in acea vara pana peste cap, dragoste din aceea care te face sa nu mai mananci si sa nu mai simti nimic altceva decat fluturi si dragoni. Cand invatam, ma simteam vinovata ca nu petrec timpul cu el, iar cand eram cu el, ma simteam vinovata ca nu invat, mda, nu eram niciodata pe deplin multumita :) Habar nu am cum am reusit sa invat si sa ajung in ziua cea mare destul de bine pregatita, insa din toata ziua, tot ce imi mai amintesc acum e drumul spre examen care a fost cu motocicleta. :) Examenul a fost mai mult sau mai putin pe masura asteptarilor, multe intrebari din cartea de teste si in jur de 18 intrebari la prima vedere. Invatasem sa fac buline dinainte asa ca a mers destul de repede. La final, dupa ce a terminat toata lumea, au corectat lucrarile in fata noastra. Am luat 9.75

Am iesit cu cel mai mare zambet de la examen. Am sunat-o pe mama si am iesit sa sarBAUTorim victoria. Vara mea abia incepuse. A fost si va ramane o vara de neuitat mai ales ca am obtinut totul prin forte proprii si fara sa ma ajute nimeni. Nu m-a impins nimeni niciodata in vreo dorectie anume, defapt, daca ma gandesc mai bine, mama a vrut mereu sa dau la academia de politie. Prin clasa a X-a mi-am dat seama ca poate as vrea sa fac medicina. Si asta a si ramas. Am invatat singura, am mers singura si mi-am facut dosarul pentru facultate. Suportul emotional a fost mereu acolo, insa munca, munca este toata a mea. Atata timp cat exista dorinta si pasiune, orice e posibil. Asta este povestea mea!

Poate cu ocazia aceasta am reusit sa va raspund la cateva intrebari si sa va ambitionez sa va urmati pasiunile. Nu imi mai amintesc orele muncite si toata truda, insa satisfactia va ramane mereu in sufletul meu. Sper ca indiferent de facultatea pe care o alegeti, sa o faceti cu sufletul si sa fiti fericiti cu decizia luata. Imi doresc din toata inima sa luati cu totii examenele cu bine si sa aveti si voi o vara de neuitat. Iar daca ati intrat la Iasi mi-ar face mare placere sa stiu! Ne vom vedea in toamna si ne putem cunoaste mult mai bine. Lasati-mi mesajele voastre pe Instagram sau aici in comentarii :)

Va pup si pumnii stransi! Sa fie totul bine!

Ani