Contact 

Ramascanu Elena-Ana

Iasi, Romania

email: ramascanu.ana@gmail.com

Instagram: Ana Bella Official

YouTUBE: Ana Bella Official

  • Facebook Social Icon
  • Instagram Social Icon
  • YouTube Social  Icon

Cea mai grea decizie din viata mea

September 4, 2018

Cred ca cea mai frecventa intrebare pe care o primesc, mai ales acum, in prag de absolvire, este “Ce specializare vrei sa urmezi?”. Daca sunteti si voi studenti la medicina, you know the struggle. Pentru cineva din exterior pare o intrebare absolut naturala, pentru mine insa este un stres in plus, un memento ca intr-un an va trebui sa iau cea mai grea decizie din viata mea. 

 

Sunt sigura ca exista multi studenti care stiu de la bun inceput ce vor sa faca la final, fie au parinti pe o anumita specializare, fie s-au indragostit head over heels de un anumit subiect, fie deja au o idee concreta in minte. Ma bucur pentru ei! Mai sunt insa si de-al de mine, studenti care au o mie de idei si nu stiu pe care sa o urmeze. Ceea ce nimeni nu iti spune la inceput este ca daca vrei sa vezi cu adevarat cum e viata unui medic rezident, trebuie sa iti dai tu interesul, pentru ca cele 3 ore pe care le petreci in spital la un stagiu nu sunt de ajuns ca sa vezi toate deciziile si starile prin care trece acel om. Asa ca ramane la latitudinea noastra, a studentilor, sa ne implicam mai mult si sa ne dam interesul acolo unde simtim ca ne gasim locul.

 

-Si totusi… Ce specializare vrei sa urmezi?

 

Multi raman putin dezamagiti de raspunsul meu scurt si la obiect “Inca nu stiu”. Le zic ca sunt in anul 5 si ca mai am un an sa ma hotarasc si totusi citesc pe chipul lor un fel de neintelegere. Ai zice ca multi ar dori mai degraba sa auda orice, numai nu “Nu stiu”. De parca decizia mea de a urma o specializare le va afecta viata. E foarte interesant sa vezi cum dintr-o data, interesul unui om in tine devine mult mai personal si parca capata o viata proprie. 

 

-Pai si cum.. nu stii pana acum? Nu e prea tarziu?

 

 

Inteleg atitudinea, inteleg pe deplin de ce multi ma privesc de parca habar nu am ce vreau sa fac cu viata mea. Pentru ca ei nu stiu ca in fiecare an, noi, ca studenti ai umf-ului, facem materii diferite. Anul 6 a fost dintotdeauna pentru mine cel mai asteptat, nu pentru ca e ultimul (si asta insa, haha) ci pentru ca are cele mai frumoase si mai interesante materii. Abia astept sa fac dermatologie, psihiatrie, obstetrica si ginecologie. De altfel, prima mea garda a fost la Maternitatea Elena Doamna, pe cand eram o boboaca speriata si fara niciun fel de cunostinte. In acea noapte am asistat la prima mea nastere naturala, o mamica care se afla la cel de-al patrulea copilas, si care ne-a tinut pe noi (eu si niste studenti din anul 6) in suspans pana la ora 1 noaptea. Am vazut cum se face o epidurala, ce se intampla cu placenta, examenul nou-nascutului si am plecat la ora 2.30, fara baterie, fara energie, cu ochii insa impaienjeniti de speranta si motivatie. Ma mir ca nu mi-a furat nimeni nimic in drumul meu prin orasul adormit. Pe jos. 

 

Asa ca va dati seama de ce imi vine greu sa dau un raspuns concret. Inca nu am descoperit tot, inca nu am incercat tot. Da, am vazut deja o mare parte din ce are medicina de oferit, si totusi inima imi ramane deschisa la ce ma asteapta in anul urmator. Cateodata ma surprind si pe mine raspunzand ceva concret, “Oftalmologie, da, stiu, e foarte frumoasa!” “Endocrine, da, da, si dumnevoastra cu tiroida?” “Gastro, stiu stiu, ore bune pentru o familie”. De ce? Poate pentru ca nu vreau sa incep din nou explicatiile acestea lungi care de regula se soldeaza cu aceleasi expresii de compatimire, sau poate pentru ca mintea mea stie ceva ce eu nu stiu :)) Haha, poate intuiesc ceva? Ramane de vazut. 

 

Sunt foarte curioasa sa incep noul an. Parca am un suflu nou acum cand nu mai trebuie sa imi fac grija cu bugetul. Avand in vedere ca finalul e aproape, anul acesta va fi pentru mine un moment de ragaz la tot ce a fost si tot ce va fi. Ii spun moment pentru ca deja il vad cum trece. Si trece atat de repede! Nici nu imi vine sa cred ca acusi voi fi un adult si medic in toata puterea cuvantului. E ireal. 

 

Am vrut insa neaparat sa va spun ca lucrurile nu decurg mereu asa cum le planuim noi. Imi amintesc si acum prima ora de anatomie din primul an. Mirosul dulce de halate noi, boboci care mai de care inghesuiti in primele banci, caiete noi si pixuri nemuncite. Bineinteles ca prima ora este deca cunoscuta ca fiind ora de “speriat bobocii”. Asa ca dupa numeroasele cuvinte despre cat de grea e medicina, sau anatomia mai bine zis, a venit si intrebarea “Pai si voi copii, ce vreti sa fiti? Tu, ala din dreapta, incepem cu tine”. Camera a reverberat de chirurgi si chirurgi si chirurgi, de parca ai fi zis ca toti ne-am uitat la acelasi episod din Grey’s Anatomy. Cand a venit randul meu am spus ceea ce am crezut atunci cu toata fiinta mea ca doresc “chirug cardio-toracic”. Ah, cat mai rad acum… Ma uit in urma la Ani cea mica si care habar nu are ce inseamna chirgia sau viata de chirurg. Mi-au trebuit 3 ani ca sa uit de asta si sa trec pe altceva. Orice numai nu chirurgie.

 

In primul an insa eram convinsa ca asta doresc. Ma uitam la operatii pe youtube, citeam cu interes diferite tehnici, ma convingeam singura in fiecare moment ca acesta e destinul meu. La orele de chirurgie am descoperit insa cu totul altceva. Mi-am dat seama ca imi doresc o relatie mai apropiata cu pacientii mei, si poate si timp in laborator. 

 

De altfel, la fiecare stagiu invatam ceva despre mine, fie ca imi place ceva, fie ca imi displace ceva. Iar cu fiecare an intentiile mele oscilau cumva intr-o alta directie. In primul an doream sa devin chirurg cardio-toracic, in anul doi mi-am dorit medicina de urgenta, in anul trei am renuntat complet la ideea de chirugie si am inceput sa prind un interes in anatomie patologica, in anul patru mi-a placut hematologia si ati-ul iar in anul cinci mi-au placut toate. Ce s-au mai schimbat lucrurile. 

 

Sunt si eu constienta ca va veni o zi cand va trebui sa iau o decizie, sper eu destul de informata si bine gandita. Am inceput sa ma gandesc mai bine la mine si la abilitatile mele, la ceea ce imi place sa fac sau mai bine zis sa studiez. Deocamdata am o idee destul de concreta care ma sperie, si ma sperie bine-bine, pentru ca inseamna multa responsabilitate si multa munca. Cu totii vrem ore bune, sa facem ce ne place si sa fim si bine platiti. Ce ne place insa nu e intodeauna ce e si cel mai bine pentru ce vrem noi. E o decizie foarte grea, asa ca incerc sa imi dedic timp acum ca sa imi dau seama daca intr-adevar, ceea ce imi doresc acum, mi se potriveste. V-as spune, dar nu cred ca sunt pregatita acum sa impart partea asta atat de personala. Poate pare ciudat, insa imi place atat de mult acest subiect acum, incat simt ca daca l-as lasa liber aici in pagina, si-ar pierde mirajul. Trece repede insa anul si daca asa e sa fie, asa va fi. 

 

Va las cu un gand bun. Dragilor, nu lasati teama sa va stea in calea dorintelor voastre. Daca par prea mari, inseamna ca si satisfactia va fi pe masura. Nimic din ceea ce e grandios si maret nu vine fara munca. E usor sa visam si sa ne cladim imagini in minte, e la fel de usor sa renuntam la ele, nu va lasati pe voi insiva sa stati in calea a ceea ce poate fi viitorul vostru.

 

O seara faina!

Share on Facebook
Please reload

 
 
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now