Perfectionismul. Sau cand vrei sa le faci pe toate dar nu ai timp

Mereu sunt intrebata pe Instagram despre cum am timp sa le fac pe toate, sa merg la sport, la facultate, sa fac clipuri pe youtube si sa va raspund si la mesaje. Daca ma urmariti de ceva timp ati fi putut observa ca, in ciudat faptului ca sunt mereu activa, sunt foarte multe lucruri pe care le-am inceput si nu le-am mai continuat. Ca si acest blog de altfel:) Am luat o pauza destul de maricica de la scris, nu pentru ca nu as avea ce sa va spun, ci pentru ca anul trecut pe vremea asta cazusem in groapa “overthinking-ului” ca sa-i zic asa. Lucru care mi se intampla chiar foarte des in ultimul timp. Dar haideti sa va explic ce mai e si cu asta.

Inca din scoala generala invatam ca exista mai multe tipuri de caractere, de personalitati, trasaturi generale care ne grupeaza in mai multe clase de persoane. Stiti si voi acele teste foarte interesante de la orele de socio in care toata lumea se destinde, rade, sau isi ascunde rezultatul (haha). Ei bine inca de atunci am intuit ca sunt o fire perfectionista, un defect mai mult decat o calitate in cazul meu, pentru ca indiferent de ce incep, fiind si o fire critica, am tendinta sa gasesc vreun defect la munca mea si sa o las. Pe parcursul timpului insa am invatat sa scurtcircuitez aceste tendinte si sa am mai multa incredere in mine si in ceea ce realizez. Faptul ca va am pe voi aprope de mine pe Instagram imi ofera acel reassurance ca ceea ce fac chiar are un impact pozitiv. Iar asta e tot ceea ce imi doresc.

Ideea este insa ca mi-as dori sa pot face mult mai mult decat fac acum, mi-as dori sa va pot scrie aici pe blog despre toate experientele mele la spital prin garzi sau despre ultimele produse cumparate. Mi-ar placea sa scot un podcast in fiecare saptamana si cate 5 clipuri pe luna. Oricat de mult mi-as dori sa dedic timpul acestor activitati, viata de zi cu zi, orele de studiu sau de la sala se interpun si apare aceasta discrepanta intre dorinta si realitate. Chiar daca sunt constienta ca nu sunt destule ore intr-o zi ca sa fac tot ceea ce mi-as dori, tot apare acea mica dezamagire la finalul zilei cand realizez ca nu am bifat toate casutele din lista mea imaginara. O numesc imaginara pentru ca mereu o umplu efectiv cu activitati si idei incat ma setez de la bun inceput sa esuez.

Fiind vara ati crede ca nu e la fel de intens, ca am si eu o pauza de la “facut lucruri”. Surpriza insa, cumva, avand atat de mult timp liber, creierul meu si-a gasit SI MAI MULTE activitati. Nu stiu daca faceti si voi la fel, insa eu cumva trec de la senzatia ca -nu am nimic de facut- la -am prea multe de facut- pentru ca imi gasesc singura lucruri suplimentare care poate nu ar fi necesare. Asa ajung sa am liste care cuprind: citit carti, scris articole, filmat clipuri, mers la sala, facut garzi, curatat camera, aranjat garderoba si mers la film cu care imi incarc singura programul. Un om normal nici nu si-as bate capul ci ar lasa lucrurile sa decurga de la sine. Insa cine mai vrea sa fie normal in zilele astea?

V-am povestit aceste lucruri pentru ca in ultimele saptamani iar am simtit cum imi fuge pamantul de sub picioare. Cazusem iar prada listelor mele lungi cu activitati care in mod normal ar trebui sa ma faca sa ma simt ca si cum chiar realizez ceva. Cum am insa tendinta mereu sa adug ceva, si inca ceva, si apoi inca ceva, acest sentiment nu se mai concretizeaza niciodata. Si uite asa, in loc sa ma simt bine si relaxata in vacanta las stresul sa imi fure din timp. Si sunt sigura ca nu sunt unica persoana care trece prin asta.

Exemplul meu este unul concret insa sunt sigura ca si voi ati cazut prada la un moment dat acestui stres de a fi cel mai bun, de a face cat mai multe. Ne uitam zilnic la filme si seriale cu oameni extraordinari care au abilitati atat de avansate incat ne hranim cu speranta ca putem si noi sa ajungem asa. Bineinteles ca putem, insa ceea ce ne face rau este acea iluzie ca este usor si rapid. Imi amintesc cum atunci cand priveam Grey’s Anatomy prindeam mereu acel sentiment ca pot invata si studia absolut orice si oricat. Iar imediat ce incepeam sa citesc efectiv, ma plictiseam repede si ma simteam imediat dezamagita de mine. Abia dupa multi ani mi-am dat seama ca trebuie sa iau acel sentiment si sa-l hranesc eu insami, sa transform acel imbold de a studia si sa il tratez ca ceea ce este: “imboldul de a studia” si nu “dorinta de a invata absolut tot”.

Probabil nu ma voi schimba niciodata, si oricat de mult imi doresc sa las acest stres si sa nu ma mai incarc cu liste de activitati, ele mi-au adus ceea ce am astazi. In timp mi-am schimbat putin tactica de lucru. In fiecare saptamana am o zi in care ma fortez sa ma relaxez si sa ma gandesc realist la ceea ce pot realiza. Imi fac un plan concret si cu mai putine lucruri de facut, astfel incat atunci cand le depasesc sa am acel sentiment de satisfactie. Nu e perfect, pentru ca sunt constienta de ceea ce fac, si imi doresc mereu sa ma autodepasesc, insa asa e viata, invatam din tot ceea ce facem iar lupta cu noi insine este cea mai grea. Spiritul acesta critic fie o sa ma puna la pamant, fie o sa ma duca pe cele mai inalte culmi. Ramane la latitudinea mea cum il folosesc. La fel si cu voi!

De multe ori mi se intampla sa fiu atat de extenuata de simplul gand ca am multe de facut incat las absolut tot si ma hotarasc sa nu mai fac nimic. E un mecanism de autoaparare. Mi se intampla cel mai des in sesiune sau atunci cand incepe anul universitar. Ma trezesc cu o lista de asteptari de la mine atat de imensa incat gandul de a le face 80% e atat de dezamagitor incat mai degraba as esua complet decat sa stiu ca eram atat de aproape de 100%. E un cerc vicios, e o gandire pe care o manipulez mai usor acum, cand am devenit constienta de ceea ce fac. Asa ca atunci cand imi dau seama ca pierd timpul din cauza ca “am prea multe de facut”, fac un pas inapoi si incep cu ceva. Cu orice, de regula cu camera mea, cu spatiul meu. Organizarea imi da o satisfactie enorma si sentimentul ca detin un anumit control. Iar imediat ce termin ma simt mult mai motivata sa incep o alta activitate. Acesta e si sfatul meu pentru voi, cand va simtiti coplesiti de voi insiva, incepeti cu ceva mic si incercati sa va ganditi ca “as vrea sa fac asta” si nu “trebuie sa fac asta”. Si o sa vedeti cat de bine o sa va simtiti.

Un lucru bun insa este ca in marea asta de activitati, iti dai seama cu adevarat cine esti si ce iti doresti cel mai mult, pentru ca acele activitati mereu ies la suprafata si le faci cu spor. Indiferent de cat de multe am de facut, cumva mereu ma trezesc si merg la sala cu drag, citesc cu drag si filmez cu atata de multa pasiune incat ma simt epuizata de energie la final.

Am dorit sa scriu acest articol ca sa va amintesc sa aveti grija de voi si sa nu lasati niciodata stresul sa va acapareze viata. E usor sa cazi in plasa acestor idei marete, insa e mai important sa te organizezi bine si sa iti faci un plan realist. Sunt sigura ca daca eram mai echilibrata in actiuni reuseam sa pun mai multe podcasturi si sa imi mentin blogul activ. Insa acum stiu mai bine. Si pot incerca mai mult. Iar daca esuez din nou, nu-i bai. Numai asa inveti. Cel mai important e sa incepi!

Vacanta frumoasa dragii mei si va astept pe Instagram sa continuam discutia!

[Am ramas surprinsa de cat de multe mesaje primesc de la voi, de la oameni foarte tineri dar care deja simt toata greutatea viitorului si se lasa dezamagiti inca inainte sa inceapa. Cel mai des imi scrieti ca vreti la medicina dar va simtiti descurajati de parinti, prieteni. E usor de dat cu presupusul si e usor sa te lasi sa esuezi la ceva. Munca face diferenta dintre cei tari si slabi, iar daca oricand aveti ganduri mai negre, sa stiti ca eu sunt mereu activa pe Instagram si va pot oferi un gand bun.]

Ani